Plovdiv, al doilea oraș ca mărime din Bulgaria, este recunoscut drept cel mai vechi oraș locuit continuu din Europa, cu o istorie ce se întinde pe mai mult de 6.000 de ani. Acest articol explorează evoluția orașului, evidențiind momentele cheie ale dezvoltării sale, de la originile tracice și cuceririle romane, până la perioada medievală și epoca modernă. Prin prisma studiilor arheologice, antropologice și istorice, vom analiza importanța geostrategică a orașului, influențele culturale diverse și modul în care Plovdiv a contribuit la dezvoltarea civilizațiilor care l-au ocupat.
Plovdiv, situat în sudul Bulgariei, pe malurile râului Maritsa, este o metropolă modernă cu o populație de peste 340.000 de locuitori. Însă dincolo de aspectul său contemporan, Plovdiv ascunde o istorie extraordinară, fiind locuit încă din perioada neolitică. O examinare detaliată a evoluției sale dezvăluie multiple straturi de ocupație umană, fiecare aducând contribuții unice la mozaicul cultural al orașului.
Plovdiv se află într-o zonă strategică, la intersecția drumurilor comerciale dintre Europa și Asia. Acesta este amplasat pe șapte coline (simbolul orașului), un aspect care i-a conferit un avantaj defensiv de-a lungul istoriei. Poziția sa geografică a jucat un rol vital în dezvoltarea și menținerea orașului ca un centru comercial și militar important.
Primele dovezi ale locuirii umane în Plovdiv datează din perioada Neolitică (aproximativ 4.000 î.Hr.), conform descoperirilor arheologice efectuate în zona colinelor orașului. Cultura primelor așezări a fost agricolă, cu structuri rudimentare și uneltele asociate vânătorii și cultivării pământului.
Începând cu mileniul al II-lea î.Hr., tracii, o civilizație indo-europeană, au stabilit o prezență puternică în regiunea Plovdivului, fondând așezarea Eumolpias. Tracii au construit fortificații pe colinele din jurul orașului, iar aceste structuri sunt considerate printre cele mai vechi de acest tip din Europa. Eumolpias a devenit un centru regional important datorită resurselor naturale și poziției sale strategice.
Religia tracică, bazată pe cultul naturii și al forțelor cosmice, și cultura lor materială bogată (ceramica, bijuteriile și obiectele ritualice) au fost documentate prin descoperiri arheologice în siturile din și din jurul orașului.
În secolul al IV-lea î.Hr., Filip al II-lea al Macedoniei, tatăl lui Alexandru cel Mare, a cucerit orașul, redenumindu-l Filipopolis. Însă, cea mai mare dezvoltare a orașului a avut loc în perioada romană, când Plovdiv a devenit parte a provinciei Tracia a Imperiului Roman.
Sub dominația romană, Filipopolis a cunoscut o perioadă de prosperitate și expansiune. Romanii au construit o serie de clădiri monumentale, multe dintre ele încă vizibile astăzi, precum Amfiteatrul Roman, Odeonul, Forumul și Apeductul Roman. Plovdiv a devenit un important centru administrativ și comercial, fiind conectat la principalele drumuri ale imperiului.
Arhitectura orașului reflecta stilul roman clasic, dar și influențele tracice locale, creând un amestec unic de culturi. În această perioadă, Filipopolis a fost un loc de schimb cultural intens între civilizațiile tracice, grecești și romane, ceea ce a contribuit la diversitatea sa culturală.
După căderea Imperiului Roman de Apus, Plovdiv a intrat într-o perioadă de instabilitate, fiind cucerit de diverse triburi barbare. Totuși, sub dominația Bizanțului și mai târziu sub cea a Imperiului Otoman, Plovdiv și-a menținut importanța regională.
În perioada bizantină, orașul a continuat să fie un important centru comercial, cultural și militar. Sub bizantini, Plovdiv a fost redenumit Pulpudeva, iar orașul a fost fortificat pentru a proteja imperiul de invaziile barbare din nord.
În 1364, orașul a fost cucerit de Imperiul Otoman și a rămas sub control otoman timp de aproape 500 de ani. În această perioadă, orașul a devenit cunoscut sub numele de Filibe. Otomanii au introdus un nou stil arhitectural și au transformat orașul într-un important centru comercial și religios, construind moschei, băi publice (hamamuri) și piețe acoperite (bezestanuri).
Perioada otomană a fost una de stabilitate relativă, iar orașul a cunoscut o renaștere economică și demografică. Plovdiv a devenit un punct de legătură între Europa și Orientul Apropiat, fiind un loc de întâlnire al diverselor culturi, etnii și religii.
În secolul al XIX-lea, Plovdiv a jucat un rol central în Renașterea Națională Bulgară, mișcarea culturală și politică care a condus la eliberarea Bulgariei de sub dominația otomană în 1878. În această perioadă, orașul a devenit un centru al educației, culturii și mișcărilor naționaliste bulgare.
În timpul Renașterii Naționale, Plovdiv a cunoscut o revitalizare a culturii bulgare, cu o creștere semnificativă a construcțiilor de biserici, școli și case tipice arhitecturii renascentiste bulgare, multe dintre ele păstrându-se în cartierul vechi al orașului. Această perioadă a reprezentat și o expansiune economică, datorită poziției sale strategice ca nod comercial.